Screeningul de cancer de col uterin contribuie la depistarea precoce si scaderea incidentei cancerului de col uterin. Citologia in mediu lichid (lichid-based) a fost introdusa ca o alternative a citologiei conventionale in speranta de a imbunatati calitatea probelor si cresterea senzitivitatii in detectia celulelor anormale,
Obiective: Citologia in mediu lichid prezinta o multime de avantaje in screeningul de cancer de col uterin. Cele 2 metode au fost comparate pe un grup de 5965 de femei cu varste cuprinse intre 18-69 ani.
Materiale si metode: Aparatura utilizata: sistem de citologie in mediu lichid Surepath, BD Diagnostics, Tripath iar pentru recoltare s-au folosit periutele cervical, Rovers Cervix-Brush. Citologia conventional a fost prelucrata conform protocolului standard al laboratorului si colorate prin coloratia Papanicolaou. Au fost testate senzitivitatea si specificitatea celor doua tehnici.
Rezultate: Rata frotiurilor nesatisfacatoare a fost foarte mica prin citologia in mediu lichid fata de cele prin metoda conventionala. Detectia de ASCUS (Celule scuamoase atipice de semnificatie nedeterminata) si leiuni de grad scazut a fost semnificativ mai mare in mediu lichid. Senzitivitatea detectiei leziunilor cervical este semnificativ mai mare la probele lucrate prin mediul lichid decat metoda conventionala.
Concluzii: Acest studiu confirma faptul ca prin citologia in mediu lichid este redus numarul de frotiuri nesatisfacatoare si cresterea senzitivitatii detectiei de celule anormale.
Programul de screening bazat pe examenul Babes-Papanicolaou contribuie la scaderea incidentei cancerului de col uterin. Rezultatele fals-pozitive si fals-negative reprezinta o problema majora a screeningului.
Citologia in mediu lichid (LBC) a fost introdusa ca o alternativa a citologiei conventionale (CC) cu speranta de a imbunatati clasificarea cat mai exacta a frotiurilor si de cresterea sensibilitatii.
Mai jos avem imaginea macroscopica a celor 2 tehnologii. In stanga este o lama de citologie in mediul lichid, un spot final de 13 mmm, in dreapta o lama recoltata prin metoda conventionala, iar in figura urmatoare imaginea microscopica a celor 2 lame.

Imagine 20X

Se observa ca in cazul mediului lichid avem un spot cu celule dispuse uniform, lipsite de detritus celular, de elemente inflamatorii. In cazul citologiei conventionale produsul biologic este dispus in strat gros, abunda elementele inflamatorii, flora bacteriana si mucus, ceea ce duce la o dificultate in interpretarea frotiului.
In mediul lichid, datorita faptului ca periuta cervicala, dupa recoltare, este detasata in recipientul cu mediu de conservare, face ca toate celulele recoltate sa se pastreze si apoi sa poata fi etalate pe lama, fara a exista pericolul de a se pierde celule anormale. In urma centrifugarii suspensiei celulare, in prezenta unui lichid de gradient, celulele cervicale sedimenteaza, iar elementele sanguine, bacteriile, mucusul se regasesc la suprafata suspensiei, fiind ulterior indepartate, astfel incat spotul final obtinut sa fie usor de interpretat. In cazul citologiei conventionale, dupa recoltare, se etaleaza produsul biologic pe lama in strat cat mai fin, dar, de cele mai multe ori, frotiurile sunt dificil de interpretat din cauza prezentei, in numar mare, a PMN-urilor, hematiilor, etc. care acopera celulele.
Materiale şi Metode
Probele au fost recoltate cu periuta cervicala (Cervix Brush).
- Probele in mediu lichid – dupa recoltare, varful periutei se detaseaza si se introduce in recipientul de transport SurePath, dupa care proba este prelucrata prin sistemul PrepMate conform protocolului de lucru (Becton Dickinson).
- Probele conventionale – au fost colorate conform coloratia Papanicolaou.
Lotul studiat a fost alcatuit din 5965 de femei, cu varste cuprinse intre 18 si 69 de ani. Rezultatele au fost clasificate in Sistemul Bethesda 2001. Toate lamele diagnosticate ≥ASCUS au fost verificate de catre medicul anatomopatolog.
- Esantionul I (LBC) – 3438 femei
- Esantionul II (CC) – 2527 femei
Rezultate
| Clasificarea
Bethesda 2001 |
Esantion 1 (LBC)
N (%) |
Esantion 2 (CC)
N (%) |
| Frotiu nesatisfacator | 5 (0.14) | 25 (0.98) |
| NILM | 3300 (95.9) | 2476 (97.9) |
| ASCUS | 75 (2.18) | 21 (0.83) |
| ASC-H | 7 (0.2) | 5 (0.19) |
| L-SIL | 10 (0.29) | 6 (0.23) |
| H-SIL | 15 (0.43) | 9 (0.35) |
| Celule endocervicale prezente | 3094 (89.9) | 2173 (85.9) |
Discutii
- Numarul de lame nesatisfacatoare a fost mult crescut in CC fata de LBC (0.98% vs 0.14%)
- Procentul probelor satisfacatoare a fost superior in LBC (89.9% vs 85.9%), datorita prezentei celulelor endocervicale
- Un numar mai mare de lame au fost incadrate ASCUS, in cazul probelor LBC (2.18%), comparativ cu probele CC (0.83%)
Studiu de caz
Pacienta in varsta de 29 de ani. Sangerare la contact sexual. In urma cu un an, rezultat Papanicolou pe citologie conventionala – “Negativ pentru o leziune intraepiteliala sau maligna”. S-a recoltat atat citologie conventionala cat si in mediu lichid.
H-SIL (LBC) 40x

H-SIL (CC) 40x

Rezultat Histopatologic
Fragment de endocol uterin cu transformare tumorala de tip carcinom cu celule scuamoase necheratinizant infiltrativ
Diagnostic: Carcinom cu celule scuamoase necheratinizant invaziv al colului uterin
Concluzii
- Cresterea sensibilitatii prin citologia in mediu lichid duce la reducerea numarului de rezultate fals-negative
- Cresterea specificitatii determina scaderea numarului rezultatelor fals-pozitive
- Reducerea elementelor obstructive (mucus, hematii, leucocite). Se obtine un strat uniform de celule
- Clasificarea unui numar mare de lame patologice (ASCUS, L-SIL, H-SIL)
- Reducerea timpului necesar citirii lamelor. In urma prelucrarii probelor in mediu lichid se obtine un spot de 13 mm.
